Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din Romania

Runda a treia a Fondului de Mobilitate pentru experti ONG, Romania - Republica Moldova, 2016

Update: Rezultatele selecției finale a aplicațiilor pentru grant-uri mici pot fi vizualizate aici.

Lista aplicațiilor depuse în cadrul acestei runde poate fi descărcată de aici.

Runda a III-a a Fondului de Mobilitate este implementată de FOND - Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND) și susținută financiar de Ministerul Afacerilor Externe al României (MAE), prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid), în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare - Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală (UNDP).

Cea de-a treia rundă continuă inițiativa lansată de FOND în anul 2014 când a fost implementată runda pilot, urmată de primele două runde ale Fondului de Mobilitate. Acest proiect reprezintă activitatea de follow-up a Forumului Societăţii Civile România - Republica Moldova (2011), când  s-a evidențiat necesitatea creării unui fond de mobilitate pentru a sprijini transferul de expertiză și cunoștințe între reprezentanți ai societății civile din cele două țări.

Obiectivul general al Fondului de Mobilitate constă în transferul bilateral de experiențe, cunoștințe, bune practici între România și Republica Moldova, îmbunătățirea dialogului dintre cele două țări, stimularea implicării organizațiilor societății civile în procesul de formulare al politicilor publice, dezvoltarea de proiecte comune și acțiuni în parteneriat care să răspundă obiectivelor de integrare ale R. Moldova în Uniunea Europeană, precum și obiectivelor României în contextul politicii de cooperare pentru dezvoltare.

Beneficiarii Fondului de Mobilitate:

I. Pentru mobilități individuale: experți din societatea civilă din România și Republica Moldova. Grantul se acordă persoanelor fizice. Un expert poate beneficia de o singură finanțare.

II. Pentru granturi mici - organizațiile societății civile din România și Republica Moldova.

Pentru granturi termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 29 august, ora 17.00.

Propunerile pentru mobilitățile individuale se pot depune și implementa în perioada august - decembrie 2016.

Persoana de contact: Adriana Zaharia, Coordonator Policy Advocacy.

Documente utile ce pot descărcate:

Descrierea Fondului de Mobilitate (include calendarul proiectului)

Regulament de finanțare

Formulare de aplicație - mobilități individuale;

                                   - granturi (template buget excel).

Formulare de rambursare - mobilități individuale (include raport de activitate);

                                         - granturi -  raport financiar, buget excel, formular raport narativ

Raport intermediar pentru raportare granturi

Principalele rezultate din runda a doua a Fondului de Mobilitate pentru experți ONG, România - Republica Moldova, 2015

 

Mobilități individuale sprijinite și grant-uri oferite în cadrul Rundei a II-a a Fondului de Mobilitate 

Documente utile pentru Runda a II-a a Fondului de Mobilitate:

Fondul de mobilitate pentru experţi România-Rep. Moldova a fost lansat în 2013 la Chişinău şi a fost continuat în 2014 şi 2015 cu extinderea finanţării prin acordarea de mici grant-uri. Obiectivul Fondului de mobilitate este de a facilita mobilitatea experţilor din România şi Rep. Moldova şi de a favoriza transferul de expertiză transfrontalieră. Prin intermediul acestui proiect au fost finanţate 14 mobilităţi individuale pentru experţi şi 4 grant-uri pentru organizaţii din cele 2 state. Această iniţiativă reprezintă unul dintre rezultatele Forumului ONG România-Rep. Moldova (2010-2011).

 

Autentificare intranet




> ti-ai uitat parola? click aici!

FOND

Website realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene si al Agentiei de Dezvoltare Austriece, prin proiectul european TRIALOG.