Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din Romania

Asistența umanitară

 

Sursa foto:Sphere Project

UE este unul dintre principalii donatori mondiali de ajutor umanitar. Împreună, Comisia Europeană și statele membre furnizează în jur de 50% din fondurile globale pentru asistență în caz de urgență.

Direcția Generală Ajutor Umanitar și Protecție Civilă (ECHO) este forța motrice a UE în acest domeniu, finanțând operațiuni de ajutorare puse în aplicare cu ajutorul mai multor parteneri (organizații neguvernamentale, agenții ONU și organizații internaționale) și coordonând politicile și activitățile statelor membre. De asemenea, ECHO susține și lucrări umanitare eficiente în întreaga lume.

În 2013, Comisia a acordat asistență umanitară în valoare de 1,353 miliarde EUR pentru a ajuta un număr de 124 milioane de persoane în peste 90 de țări din afara UE. Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene acționează în calitate de colegislatori în dezvoltarea politicii de ajutor umanitar a UE. În plus, Parlamentul monitorizează furnizarea ajutorului umanitar și luptă ca prevederile bugetare să corespundă nevoilor umanitare.

Pentru mai multe detalii despre asistenţa umanitară furnizată de Uniunea Europeană accesaţi site-ul Parlamentului European.

 

 

Autentificare intranet




> ti-ai uitat parola? click aici!

FOND

Website realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene si al Agentiei de Dezvoltare Austriece, prin proiectul european TRIALOG.